Asmăţuiul (Anthriscus cerefolium)

Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium.

Denumiri populare: hasmaţuchi, asmaţuchi, hașmaciucă.
Prezentare. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. În varianta
din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm.
Tulpina este ramificată, iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni.
Înflorește în partea a doua a verii. Florile sunt albe, uneori gălbui. În flora spontană,
asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede, pe marginea râurilor sau în pajiștile
cu umezeală. Este cultivat pentru mirosul său, fiind folosit în bucătărie. De altfel,
asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară.
Pentru uz medicinal se recoltează, de obicei, frunzele și lăstarii, dar este utilă
chiar și planta în întregul ei. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri.
Substanţe active importante: vitaminele C, B1, B2, PP, ulei eteric, săruri
minerale, substanţe azotoase.
Întrebuinţări. Datorită calităţilor sale medicinale, asmăţuiul produce o relaxare
generală a organismului, contribuind, la detoxifierea acestuia. Acţionează și ca un bun
antiseptic respirator. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac
util în prevenirea cancerului. În mod frecvent, asmăţuiul este folosit pentru stimularea
digestiei. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii, cum ar fi
dermatozele, fiind utilizat și în proceduri cosmetice, mai ales în cele privind îngrijirea
feţii.
Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută, reumatism, scorbut, laringită, litiază
renală (pietre la rinichi), hidropizie.

Imagini

Read More

Arnica (Arnica montana)

Denumirea știinţifică: Arnica montana.
Denumiri populare: carul pădurarilor, carul zânelor, podbal de munte.
Prezentare. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. Plantă
perenă, înălţime 15-70 cm. Înflorește în lunile iunie, iulie și august. Florile, de culoare
galben-portocalie, formează capitule. Fructele au culoare neagră. Arnica seamănă
cu alte plante de pe pajiște, dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se
strivește puţin – mirosul specific, de arnică, va fi puternic. Crește în zona montană
și subalpină, prin luminișuri, pajiști, pășuni, locuri virane. Ca plantă medicinală este
cunoscută din timpuri străvechi. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele).
Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii
medicinale nu numai la flori, ci și la frunze și rădăcini. Din arnică se prepară infuzie,
decoct, tinctură și unguent.
Substanţe active importante. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli
triterpenici, colină și coloranţi carotinoizi. Compusul specific este arnicina.
Întrebuinţări. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar
nu răni deschise, ci echimoze, contuzii), precum și în tratarea laringitei acute. Este o
plantă medicinală cu virtuţi antiseptice, cicatrizante și decongestive recunoscute. Poate
fi socotită și ca un sedativ natural, cu efecte importante asupra centrilor nervoși.
Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante, chiar
asistenţă din partea medicului, deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă
de cauză. Din acest motiv, în mod curent arnica nu se utilizează intern, ci numai
extern.
Ca plantă medicinală, arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze,
contuzii, hematoame, luxaţii și chiar rupturi musculare.

Imagini

Read More

Armurariul (Silybum marianum sau Carduus marianus)

Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus.
Denumiri populare: arginţică, scai argintat.
Prezentare. Armurariul este o plantă bienală întâlnită, în general, sub formă
cultivată. Originar din zona mediteraneană, armurariul face parte din familia
asteraceelor. Interesul pentru această plantă este determinat, în primul rând, de virtuţile
sale medicinale, deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor.
Este o plantă iubitoare de mult soare, preferând zonele aproape aride. Ca multe alte
plante din zona mediteraneană, armurariul are frunzele mari, cu ţepi. În primul an de
viaţă al plantei, frunzele se dispun sub forma unei rozete, la nivelul solului. Această
rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. Din mijlocul acestei rozete
se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1,5 metri și care poartă pe ea floarea,
frumos colorată în purpuriu, dar împodobită și cu spini, ca mijloc de apărare.
Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Se mai folosesc și frunzele. Din
frunze se prepară o tinctură, iar din seminţe se fac făinuri, tincturi, extracte.
Substanţe active importante: în frunze, și nu numai, se găsește o substanţă
specifică, numită silimarin. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. Agentul
medicinal cu proprietăţi remarcabile este, însă, silimarinul.
Întrebuinţări. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de
ficat, silimarinul fiind capabil să regleze, să echilibreze activitatea ficatului. De asemenea,
silimarinul are proprietăţi antitoxice, fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare, în
intoxicaţiile cu medicamente, în intoxicaţii chimice, în intoxicaţii cu metale grele sau
cu alte substanţe dăunătoare organismului, inclusiv alcoolul. Este bine cunoscut faptul
că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. lată ce scrie, în acest sens,
specialista C. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”, Ed. Z 2000), „seminţele (de
armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice
nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. Cercetările au dovedit
că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. De asemenea, seminţele de
armurariu sunt un bun tonic cardiac, revigorând sistemul circulator. În acest context,
preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. Unii specialiști (J.
Valnet, de pildă), afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic
asupra rinichiului, suprarenalelor și a circulaţiei periferice.
Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi, remarcânduse
efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă, ficat,
rinichi, sistem circulator).
Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor,
varicelor, greţurilor.

Imagini

Read More

Arinul negru (Alnus glutinosa)

Denumirea stiintifica: Alnus glutinosa.
Denumire populara: anin.
Prezentare. Arinul negru este un arbore puternic, apartinand familiei betulaceelor.
Poate ajunge pana la 28 de metri inaltimeme. In tinerete, scoarta acestui copac este
cenusie, devenind cu timpul bruna-negricioasa si crapata. Frunzele, aproape rotunde,
sunt lipicioase. Florile au forma unor matisori, fiind asemanatoare cu florile nucului
sau ale mesteacanului. Arinul negru creste pe terenuri umede, in zavoaie, in paduri
cu arboret amestecat.
Pentru uz medicinal se recolteaza frunzele verzi si scoarta, din care se prepara
pulbere, decoct si cataplasme.
Substanta activa importanta: taninul.
Intrebuintari. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea
glandelor mamare. Potrivit unor observatii si studii recente, infuzia de frunze de
arin negru poate fi utilizata cu bune rezultate impotriva febrei si a inflamatiilor
gatului. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate si in tratarea abceselor,
reumatismelor, paraliziilor.

Imagini Arin negru:

Read More

Ardeiul iute (Capsicum annuum)

Denumire stiintifică: Capsicum annuum.
Prezentare. Ardeiul iute este o planta anuala din familia solanaceelor. Are o
talie redusa si o serie de particularităti care, uneori, uimesc. Florile ardeiului iute, mici
si numeroase, sunt grupate si au culoarea alba, rosie, galbena sau violeta. In mod
obinnuit, in culturile mari, ardeiul infloreste din iunie si pana in septembrie. Fructele,
binecunoscute tuturor din bucatarie si din farfuria cu mancare, sunt verzi, galbene sau
rosii.
O planta familiara, deci, celor mai multi dintre noi, dar care inca ascunde destul de
multe secrete. Utilizat in alimentatia curenta, ardeiul iute este, de exemplu, mai putin
cunoscut ca planta medicinala. In anumite conditii, ardeiul poate fi folosit chiar si ca
planta de ornament.
Pe langa valoarea sa alimentara indiscutabila, fructul ardeiului iute are si o valoare
medicinala semnificativa. Pentru uz medicinal, din fructul de ardei se prepara pulbere,
tinctura si chiar decoct.
Substante active importante: vitamina C in cantitate foarte mare, enzime, precum
si vitaminele A, B1, B2. Contine o substanta care-i da iuteala, numita capsicaina.
Intrebuinţări. Folosit drept condiment, ardeiul iute a ajuns sa fie pretuit, de-a
lungul timpului, si ca planta medicinala. Daca e folosit in cantitati moderate, ardeiul iute
regularizeaza digestia. Consumat in cantitati mai mari, ardeiul iute creeaza disconfort,
dar efectele purgative sunt insemnate. Se spune ca gargara cu decoct de ardei iute
ajuta la intarirea, la tonifierea, la revigorarea corzilor vocale. Remarcabila e tinctura
de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (cate 10 – 30 de picaturi de
tinctura puse intr-un ceai amar, care se ia in loc de alcool). Ardeiul iute poate fi folositor
si in dureri reumatice, in afectiuni musculare – revigorand muschii supusi efortului.
Ardeiul iute este, de asemenea, antiinflamator si antiseptic si se foloseste si in bolile
de plamani, ca expectorant.
De retinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism si tot ardeiul iute e cel care poate
da o noua viaţa coardelor vocale.


Imagini ardei iute

Read More

Arahidele (Arachis hypogaea)

Denumire stiintifica: Arachis hypogaea.
Denumire populara: alune americane, alune de pamant.
Prezentare. Arahida este o erbacee anuala, originara din America de Sud. Este
considerata ca fiind planta leguminoasa. Apartine familiei papilionaceelor. Inaltimea
acestei plante nu trece de 35 cm. Florile au culoarea galbena. Fructele, desi se
formeaza in partea aeriana a plantei, se coc in pamant.
Substante active importante: grasimi (in cantitate mare, aproape 50% din
continutul alunei), protide (de asemenea in cantitate mare – pana la 30%), numeroase
saruri minerale, vitaminele A, B1, B2, F, tanin.
Intrebuintari. Arahidele sunt deosebit de hranitoare. Proprietătile lor medicinale
nu sunt foarte importante, dar merita luate in seama. De pilda, consumul de arahide
impulsioneaza activitatea ficatului si a bilei. A fost evidentiata, de asemenea, contributia
compusilor din arahide la combaterea imbatranirii tesuturilor. Arahidele sunt un aliment
utilizat frecvent si cu bune rezultate in situatii de surmenaj intelectual, in oboseala
fizica accentuata, in facilitarea tranzitului intestinal. Sunt cunoscute si ca un factor de
calmare si reechilibrare a activitatii rinichiului. Uleiul de arahide este remarcat ca un
agent activ de reducere a colesterolului, contribuind astfel la profilaxia unor maladii
cardiovasculare.
Naturistii recomanda consumarea arahidelor in stare cruda, deoarece numai sub
aceasta forma calitatile lor nutritive, energetice si medicinale ramanand intacte.

Imagini arahide:

Read More

Angelica de padure (Angelica sylvestris)

Denumire stiintifică: Angelica sylvestris.
Denumiri populare: angelina, iarba ingerilor, anghelica – aceleasi ca si pentru
Angelica archangelica.
Prezentare. Angelica de padure
Denumire stiintifică: Angelica sylvestris.Denumiri populare: angelina, iarba ingerilor, anghelica – aceleasi ca si pentru
Angelica archangelica.
Prezentare. Angelica de padure este o erbacee de mari dimensiuni – poate
atinge doi metri. Apartine familiei umbeliferelor. Rizomul este puternic, gros. Frunzele,
grupate cate doua sau trei, au forma penat-sectata. Angelica de padure este o planta
care infloreste tarziu, in partea a doua a verii, prin iulie si august, florile fiind roze sau
rosiatice. Mediul de viată al acestei plante se afla in zone ceva mai umede, in preajma
apelor curgatoare, in lunci, pe fanete, in paduri.
Pentru terapii medicinale se folosesc, cu precadere, rizomii (impreuna cu
radacinile), dar si semintele. Se poate utiliza si planta intreaga. Preparatele care se
obtin sunt aceleasi ca si la Angelica archangelica, adica infuzie, tinctura, pulbere de
radacina, vin tonic, crema.
Substante active importante: ulei esential, cumarine, ostol, angelicina,
imperatorina.
Intrebuintari. Rizomii si radacinile de angelica de padure au o actiune stomahica
notabila, regland activitatea tractului gastro-intestinal, revigorand aceasta activitate.
Angelica de padure este recomandata, inca din vechime, ca remediu in bolile de rinichi.
Preparatele obtinute din angelica de padure sunt indicate, de asemenea, in anorexie
(lipsa de pofta de mancare), mai ales atunci cand aceasta apare in contextul unor
afectiuni pe fond nervos. In acest caz, specialistii recomanda utilizarea unui preparat
de angelica de padure sub forma de infuzie.
In general, angelica de padure este considerata un revitalizant puternic,
tratamentele cu extractele din aceasta planta trezind organismul la o noua viata.
Angelica de padure se intrebuinteaza, prin traditie, si in medicina veterinara
 

Imagini  angelica de padure

Read More