Denumirea ştiinţifică: Corylus avellana.
Alunul este un arbust din familia betulaceelor. Poate creşte până la
cinci metri înălţime. Florile sunt sub formă de mâţişori, iar frunzele, aproape ovale, au
un peţiol de unu-doi centimetri. Fructele, adică alunele, seamănă întrucâtva cu ghinda
sau chiar cu jirul şi se grupează câte două – patru la un loc. Alunul înfloreşte devreme,
în martie. Creşte prin pădurile de fag, de ulm, de stejar, în amestec cu arborii de bază
sau la margine, sub formă de tufişuri. Poate fi întâlnit şi pe pajişti. Aria de răspândire –
de la câmpie până la munte, frecvent în zona dealurilor.
Valoare terapeutică au nu numai alunele, ci şi frunzele şi, mai nou, coaja sau
ramurile arbuştilor tineri. Importanţi în terapie sunt şi mâţişorii de alun. Din părţile cu
valoare medicinală ale alunului se prepară infuzie, decoct şi suc.
Substanţe active importante: azotaţi, calciu, fosfor, magneziu, potasiu, fier,
cupru, vitaminele A şi B, materii grase. Alunele de pădure sunt, datorită acestei
compoziţii de excepţie, puternic nutritive şi cu valoare energetică mare.
Întrebuinţări. Alunele sunt considerate un leac foarte bun împotriva anemiei
hemolitice, în timp ce extractul de frunze şi coji sau de ramuri tinere este considerat
eficient în periflebite. Cu proprietăţi astringente, florile de alun (mâţişorii) pot fi utilizate
în prepararea ceaiurilor sudorifice.
Consumul alunelor este foarte important nu numai în terapii, ci şi în menţinerea
unei stări generale bune. În mod obişnuit, alunele sunt asimilate repede şi aproape în
totalitate de organism, fiind foarte hrănitoare. Pentru practica gastronomică naturistă
au fost puse la punct peste 20 de reţete pe bază de alune.
Ca plantă medicinală, alunul se remarcă şi prin puterea sa depurativă (de curăţire
a organismului), precum şi ca fortifiant.
Imagini Alun
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu