Arnica (Arnica montana)

Denumirea știinţifică: Arnica montana.
Denumiri populare: carul pădurarilor, carul zânelor, podbal de munte.
Prezentare. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. Plantă
perenă, înălţime 15-70 cm. Înflorește în lunile iunie, iulie și august. Florile, de culoare
galben-portocalie, formează capitule. Fructele au culoare neagră. Arnica seamănă
cu alte plante de pe pajiște, dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se
strivește puţin – mirosul specific, de arnică, va fi puternic. Crește în zona montană
și subalpină, prin luminișuri, pajiști, pășuni, locuri virane. Ca plantă medicinală este
cunoscută din timpuri străvechi. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele).
Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii
medicinale nu numai la flori, ci și la frunze și rădăcini. Din arnică se prepară infuzie,
decoct, tinctură și unguent.
Substanţe active importante. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli
triterpenici, colină și coloranţi carotinoizi. Compusul specific este arnicina.
Întrebuinţări. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar
nu răni deschise, ci echimoze, contuzii), precum și în tratarea laringitei acute. Este o
plantă medicinală cu virtuţi antiseptice, cicatrizante și decongestive recunoscute. Poate
fi socotită și ca un sedativ natural, cu efecte importante asupra centrilor nervoși.
Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante, chiar
asistenţă din partea medicului, deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă
de cauză. Din acest motiv, în mod curent arnica nu se utilizează intern, ci numai
extern.
Ca plantă medicinală, arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze,
contuzii, hematoame, luxaţii și chiar rupturi musculare.

Imagini

Read More

Armurariul (Silybum marianum sau Carduus marianus)

Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus.
Denumiri populare: arginţică, scai argintat.
Prezentare. Armurariul este o plantă bienală întâlnită, în general, sub formă
cultivată. Originar din zona mediteraneană, armurariul face parte din familia
asteraceelor. Interesul pentru această plantă este determinat, în primul rând, de virtuţile
sale medicinale, deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor.
Este o plantă iubitoare de mult soare, preferând zonele aproape aride. Ca multe alte
plante din zona mediteraneană, armurariul are frunzele mari, cu ţepi. În primul an de
viaţă al plantei, frunzele se dispun sub forma unei rozete, la nivelul solului. Această
rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. Din mijlocul acestei rozete
se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1,5 metri și care poartă pe ea floarea,
frumos colorată în purpuriu, dar împodobită și cu spini, ca mijloc de apărare.
Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Se mai folosesc și frunzele. Din
frunze se prepară o tinctură, iar din seminţe se fac făinuri, tincturi, extracte.
Substanţe active importante: în frunze, și nu numai, se găsește o substanţă
specifică, numită silimarin. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. Agentul
medicinal cu proprietăţi remarcabile este, însă, silimarinul.
Întrebuinţări. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de
ficat, silimarinul fiind capabil să regleze, să echilibreze activitatea ficatului. De asemenea,
silimarinul are proprietăţi antitoxice, fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare, în
intoxicaţiile cu medicamente, în intoxicaţii chimice, în intoxicaţii cu metale grele sau
cu alte substanţe dăunătoare organismului, inclusiv alcoolul. Este bine cunoscut faptul
că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. lată ce scrie, în acest sens,
specialista C. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”, Ed. Z 2000), „seminţele (de
armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice
nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. Cercetările au dovedit
că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. De asemenea, seminţele de
armurariu sunt un bun tonic cardiac, revigorând sistemul circulator. În acest context,
preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. Unii specialiști (J.
Valnet, de pildă), afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic
asupra rinichiului, suprarenalelor și a circulaţiei periferice.
Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi, remarcânduse
efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă, ficat,
rinichi, sistem circulator).
Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor,
varicelor, greţurilor.

Imagini

Read More

Arinul negru (Alnus glutinosa)

Denumirea stiintifica: Alnus glutinosa.
Denumire populara: anin.
Prezentare. Arinul negru este un arbore puternic, apartinand familiei betulaceelor.
Poate ajunge pana la 28 de metri inaltimeme. In tinerete, scoarta acestui copac este
cenusie, devenind cu timpul bruna-negricioasa si crapata. Frunzele, aproape rotunde,
sunt lipicioase. Florile au forma unor matisori, fiind asemanatoare cu florile nucului
sau ale mesteacanului. Arinul negru creste pe terenuri umede, in zavoaie, in paduri
cu arboret amestecat.
Pentru uz medicinal se recolteaza frunzele verzi si scoarta, din care se prepara
pulbere, decoct si cataplasme.
Substanta activa importanta: taninul.
Intrebuintari. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea
glandelor mamare. Potrivit unor observatii si studii recente, infuzia de frunze de
arin negru poate fi utilizata cu bune rezultate impotriva febrei si a inflamatiilor
gatului. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate si in tratarea abceselor,
reumatismelor, paraliziilor.

Imagini Arin negru:

Read More