Denumirea știinţifică: Veronica beccabunga.Prezentare. Bobornicul este o erbacee perenă, aparţinând familiei scrofulariaceelor.
Ca plantă medicinală, bobornicul este mai puţin cunoscut, deși se găsește lesne în
flora României, de la câmpie până sub munte. Iubește umezeala și de aceea va fi
găsit în preajma lacurilor, a apelor curgătoare, pe lângă izvoare. Bobornicul dezvoltă
un rizom lung, târâtor, expus și nu prea consistent, tulpinile aeriene având între 10 și
60 cm. Înflorește în mai și iunie, florile fiind albastre, albastru-deschis, semănând,
întrucâtva, cu cele de urzică moartă. Fructul de bobornic este o capsulă.
Pentru aplicaţii medicinale se culeg florile, fructele, tulpinile.
Substanţe active importante: un ulei volatil și glucozide.
Întrebuinţări. Uleiul volatil de bobornic are efecte calmante și expectorante.
Se spune că extractul de frunze proaspete este un vechi remediu pentru curăţirea
sângelui, pentru purificarea sanguină. Potrivit medicinii populare, bobornicul e folosit
în bolile de astm, tuberculoză și boli ale ficatului. Cercetări recente asupra virtuţilor
acestei plante arată că este antiscorbutică și că poate fi utilizată cu bune rezultate
în durerile de mijloc și de spate, precum și în scrofuloză. Sunt cunoscute și efectele
diuretice ale acestei plante, sucul din bobornic având, de altfel, însemnate proprietăţi
depurative. Un fapt deosebit de interesant – extrasul din bobornic, precum și tocătura,
amestecul din această plantă (tulpini, frunze, flori) pot fi folosite, sub formă de comprese
și cataplasme, în tratamentul pistruilor. Tot compresele și cataplasmele cu bobornic se
utilizează și împotriva hemoroizilor, pecingenilor, ulceraţiilor scorbutice.
Babornicul este socotit, încă din vechime, drept leacul natural de purificare a
sângelui și chiar a ficatului.
Imagini:
