Bătrânișul (Erigeron canadensis)

Denumire știinţifică: Erigeron canadensis.
Prezentare. Bătrânișul  este  o  plantă  anuală,  erbacee.  Originară  din  America,
acum este prezentă în toată Europa. Invazia acestei plante în Europa a început încă din
secolul al XVII-lea. Face parte din marea familie a compozitelor. Frunzele bătrânișului
sunt  lanceolate,  iar  tulpina  ramificată.  Înflorește în lunile iulie, august și  septembrie,
florile  având  culori  diverse,  cum  ar  fi  alb-gălbui,  albastru,  liliachiu.  Crește,  ca  orice
buruiană  nedorită,  în  culturi,  dar și  pe  terenuri  părăginite,  pârloage,  pe  marginile
drumurilor, în liziere. Apare și în variantă cultivată, mai ales ca plantă ornamentală.
Pentru  uz  medicinal  se  recoltează  planta  întreagă,  o  importanţă  deosebită
având florile. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid, dar se
administrează și sub formă de suc proaspăt.
Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen,
tanin, rășini.
Întrebuinţări.  Preparatele  obţinute  din  bătrâniș au,  în  primul  rând,  efecte
diuretice,  contribuind  la  eliminarea  acidului  uric.  Sunt,  totodată,  tonifiante.  Potrivit
specialiștilor,  uleiurile  esenţiale  obţinute  din  această  plantă  au  un  rol  deosebit  în
afecţiuni ale sângelui, determinând dezvoltarea globulelor albe. Ceaiurile de bătrâniș
sunt adevărate pansamente intestinale, contribuind, în caz de hemoragii, la refacerea
tractului  gastro-intestinal.  Totodată,  bătrânișul  combate  paraziţii  intestinali și  reduce
inflamaţiile care apar în sistemul urinar. Este indicat, de asemenea, în reumatisme și gută.
Notabilă  rămâne  contribuţia  sa  în  procesul  de  dezvoltare și  întărire  a
leucocitelor

Read More

Bănuţii (Bellis perennis)

Denumire știinţifică: Bellis perennis.
Denumiri populare: bănuţei, părăluţe.
Prezentare. Această  plantă  erbacee,  cunoscută  sub  numele  de  bănuţi  sau
părăluţe, ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate, fiind prezentă,
laolaltă cu alte ierburi și buruieni, mai ales pe fâneţe– de la câmpie și până la munte.
Face  parte  din  familia  compozitelor.  Frunzele  sunt  dispuse  într-o  frumoasă  rozetă.
Florile, adunate în capitule, sunt mici și rotunde, remarcându-se prin colorit, fiind albe
sau roșiatice. Datorită florilor sale, această plantă este cultivată și pentru decor.
În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. Se prepară infuzie, tincturi,
se extrage un ulei. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori.
Substanţe  active  importante. Compușii  acestei  plante  sunt  puţin  cercetaţi.
Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă, care, se pare, este agentul medicinal
principal.
Întrebuinţări. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism, un
revitalizant  important.  Au, de  asemenea,  proprietăţi expectorante și  febrifuge  (reduc
frisoanele, febra), fiindși un diuretic rapid.
Utilizare– atât extern, cât și intern. Potrivit prof. dr. Ion Gherman, pentru uz intern
preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor, iar pentru uz extern în cicatrizarea
rănilor. Totuși, lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai
lungă: dermatoze, furunculoze, traumatisme, reumatism, gută, insuficienţă hepatică și
renală, astm, laringită.
Potrivit marelui specialist Jean Valnet, ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat
copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”.

Read More

Bananierul (Musa paradisiaca; Musa sapietus)

Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca; Musa sapietus.
Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. Face
parte din familia musaceelor. Tulpina, ierboasă, poate ajunge până la opt metri înălţime.
Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. O
inflorescenţă de bananier ajunge, la rându-i, până la un metru lungime. Bananierul are
flori femele și flori masculine, bananele fiind produse de florile femele. Bananele sunt
grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe, având o greutate de 30– 40 kg.
După ce a rodit, planta moare, înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. Acești
lăstari sunt luaţi și plantaţi, înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri.
Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. În mod curent se
folosesc  lăstarii,  rădăcinile,  florile  și,  bineînţeles,  fructele  atât  de  cunoscute  și  de
apreciate  de toată  lumea.  Din planta  de  bază,  ca și  din  celelalte  părţi,  de  altfel,  se
obţine suc, se prepară extracte, decocturi, infuzii. Prin arderea întregii plante se obţine
o cenușă, ce are și ea valenţe medicinale.
Substanţe active importante: bananele conţin protide, lipide și nu mai puţin de
67 de glucide. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale, vitaminele A, B, C și E,
enzime.
Întrebuinţări. Se  spune  despre  banană  că  este  tot  atât  de  hrănitoare  cât și
carnea. Și, cu toate acestea, potrivit dr. Ovidiu Bojor, banana nu este un aliment complet
deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. Cu toate acestea, bananele au o
mulţime de aplicaţii medicinale. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care, totuși, pot
consuma flori fierte de bananier), banana poate fi consumată de oricine și mai ales
de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. Cenușa obţinută prin arderea
plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă, reglând activitatea din tractul
gastro-intestinal. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. Extractele
de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria, cât și în tratarea unor
maladii ale sistemului nervos (isteria, epilepsia). Preparatele din rădăcinile bananierului
au acţiune tonică și antiscorbutică. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare.
Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree
sau menoragii. Banana este recomandată copiilor, fiind utilă în procesul de creștere, în
general, și mai ales în întărirea sistemului osos.
Bananele  au  calităţi  importante,  fiind  afrodiziace,  antiscorbutice,  diuretice,
laxative. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile, dr. Ovidiu Bojor afirmă că
bananele trebuie, totuși, consumate „cu discernământ”.

Read More

Bamele (Hibiscus esculentus)

Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus.
Prezentare. Bama  este  o  plantă  anuală,  originară  din  India.  Aparţine  familiei
malvaceelor.  Se  cultivă  pentru  păstăile  sale  tinere,  păroase, dar și  pentru  seminţe.
Atât păstăile, cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor, fiind considerate
foarte nutritive.

Substanţe active importante. În păstăile de bamă se găsesc proteine, hidraţi
de carbon, săruri minerale, beta-caroten, vitaminele A, B, C și PP, mucilagii. Seminţele
sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi.

Întrebuinţări. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe
întotdeauna necesare organismului, dar și pentru unele efecte medicinale demne de
luat în seamă. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite, laringite, bronșite,
precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale.

Imagini:

Read More

Asmăţuiul (Anthriscus cerefolium)

Denumire știinţifică: Anthriscus cerefolium.

Denumiri populare: hasmaţuchi, asmaţuchi, hașmaciucă.
Prezentare. Asmăţuiul este o erbacee din familia umbeliferelor. În varianta
din flora spontană (Anthriscus silvestris) are o înălţime cuprinsă între 30 și 210 cm.
Tulpina este ramificată, iar frunzele au formă triunghiulară și sunt de mari dimensiuni.
Înflorește în partea a doua a verii. Florile sunt albe, uneori gălbui. În flora spontană,
asmăţuiul crește în pădurile umbroase și umede, pe marginea râurilor sau în pajiștile
cu umezeală. Este cultivat pentru mirosul său, fiind folosit în bucătărie. De altfel,
asmăţuiul este considerat în primul rând o „verdeaţă” condimentară.
Pentru uz medicinal se recoltează, de obicei, frunzele și lăstarii, dar este utilă
chiar și planta în întregul ei. Din asmăţui se prepară diferite ceaiuri.
Substanţe active importante: vitaminele C, B1, B2, PP, ulei eteric, săruri
minerale, substanţe azotoase.
Întrebuinţări. Datorită calităţilor sale medicinale, asmăţuiul produce o relaxare
generală a organismului, contribuind, la detoxifierea acestuia. Acţionează și ca un bun
antiseptic respirator. Cercetări recente indică faptul că asmăţuiul are și calităţi ce-l fac
util în prevenirea cancerului. În mod frecvent, asmăţuiul este folosit pentru stimularea
digestiei. Cu extracte de asmăţui se tratează și unele afecţiuni ale pielii, cum ar fi
dermatozele, fiind utilizat și în proceduri cosmetice, mai ales în cele privind îngrijirea
feţii.
Asmăţuiul are efecte pozitive și în gută, reumatism, scorbut, laringită, litiază
renală (pietre la rinichi), hidropizie.

Imagini

Read More

Arnica (Arnica montana)

Denumirea știinţifică: Arnica montana.
Denumiri populare: carul pădurarilor, carul zânelor, podbal de munte.
Prezentare. Arnica este o erbacee și aparţine familiei compozitelor. Plantă
perenă, înălţime 15-70 cm. Înflorește în lunile iunie, iulie și august. Florile, de culoare
galben-portocalie, formează capitule. Fructele au culoare neagră. Arnica seamănă
cu alte plante de pe pajiște, dar poate fi depistată ușor dacă se ia o petală și se
strivește puţin – mirosul specific, de arnică, va fi puternic. Crește în zona montană
și subalpină, prin luminișuri, pajiști, pășuni, locuri virane. Ca plantă medicinală este
cunoscută din timpuri străvechi. În practica terapeutică se folosesc florile (petalele).
Specialiști recunoscuţi în tratamente cu plante medicinale susţin că putem găsi principii
medicinale nu numai la flori, ci și la frunze și rădăcini. Din arnică se prepară infuzie,
decoct, tinctură și unguent.
Substanţe active importante. Florile de arnică au în conţinutul lor alcooli
triterpenici, colină și coloranţi carotinoizi. Compusul specific este arnicina.
Întrebuinţări. Infuzia din flori de arnică este folosită pentru oblojirea rănilor (dar
nu răni deschise, ci echimoze, contuzii), precum și în tratarea laringitei acute. Este o
plantă medicinală cu virtuţi antiseptice, cicatrizante și decongestive recunoscute. Poate
fi socotită și ca un sedativ natural, cu efecte importante asupra centrilor nervoși.
Specialiștii naturiști recomandă precauţie în utilizarea acestei plante, chiar
asistenţă din partea medicului, deoarece poate fi toxică dacă nu e folosită în cunoștinţă
de cauză. Din acest motiv, în mod curent arnica nu se utilizează intern, ci numai
extern.
Ca plantă medicinală, arnica este „doctorul” oricărui traumatism – echimoze,
contuzii, hematoame, luxaţii și chiar rupturi musculare.

Imagini

Read More

Armurariul (Silybum marianum sau Carduus marianus)

Denumire știinţifică: Silybum marianum sau Carduus marianus.
Denumiri populare: arginţică, scai argintat.
Prezentare. Armurariul este o plantă bienală întâlnită, în general, sub formă
cultivată. Originar din zona mediteraneană, armurariul face parte din familia
asteraceelor. Interesul pentru această plantă este determinat, în primul rând, de virtuţile
sale medicinale, deși în timpurile de demult se folosea în hrana cotidiană a oamenilor.
Este o plantă iubitoare de mult soare, preferând zonele aproape aride. Ca multe alte
plante din zona mediteraneană, armurariul are frunzele mari, cu ţepi. În primul an de
viaţă al plantei, frunzele se dispun sub forma unei rozete, la nivelul solului. Această
rozetă poate ajunge chiar și până la un metru în diametru. Din mijlocul acestei rozete
se ridică o tijă ce poate atinge o înălţime de 1,5 metri și care poartă pe ea floarea,
frumos colorată în purpuriu, dar împodobită și cu spini, ca mijloc de apărare.
Pentru nevoi medicinale se culeg seminţele. Se mai folosesc și frunzele. Din
frunze se prepară o tinctură, iar din seminţe se fac făinuri, tincturi, extracte.
Substanţe active importante: în frunze, și nu numai, se găsește o substanţă
specifică, numită silimarin. Altă substanţă activă medicinal este cnicina. Agentul
medicinal cu proprietăţi remarcabile este, însă, silimarinul.
Întrebuinţări. Armurariul este preţuit datorită efectelor sale în tratarea bolilor de
ficat, silimarinul fiind capabil să regleze, să echilibreze activitatea ficatului. De asemenea,
silimarinul are proprietăţi antitoxice, fiind folosit în caz de toxiinfecţii alimentare, în
intoxicaţiile cu medicamente, în intoxicaţii chimice, în intoxicaţii cu metale grele sau
cu alte substanţe dăunătoare organismului, inclusiv alcoolul. Este bine cunoscut faptul
că extractele de armurariu combat urmările alcoolismului. lată ce scrie, în acest sens,
specialista C. Duchamel (lucrarea „Cartea verde a femeii”, Ed. Z 2000), „seminţele (de
armurariu) protejează celulele hepatice împotriva acţiunii diverselor substanţe chimice
nocive și pot ajuta la regenerarea celulelor hepatice afectate”. Cercetările au dovedit
că seminţele de armurariu combat și efectele radiaţiilor. De asemenea, seminţele de
armurariu sunt un bun tonic cardiac, revigorând sistemul circulator. În acest context,
preparatele pe bază de armurariu sunt indicate și în hipotensiune. Unii specialiști (J.
Valnet, de pildă), afirmă că extractele de seminţe de armurariu acţionează benefic
asupra rinichiului, suprarenalelor și a circulaţiei periferice.
Cu seminţele de armurariu se pot face cure de ceaiuri sau de tincturi, remarcânduse
efectele de echilibrare a organismului pornind de la organele vitale (inimă, ficat,
rinichi, sistem circulator).
Preparatele din frunze sunt recomandate în suferinţe de tipul hemoroizilor,
varicelor, greţurilor.

Imagini

Read More

Arinul negru (Alnus glutinosa)

Denumirea stiintifica: Alnus glutinosa.
Denumire populara: anin.
Prezentare. Arinul negru este un arbore puternic, apartinand familiei betulaceelor.
Poate ajunge pana la 28 de metri inaltimeme. In tinerete, scoarta acestui copac este
cenusie, devenind cu timpul bruna-negricioasa si crapata. Frunzele, aproape rotunde,
sunt lipicioase. Florile au forma unor matisori, fiind asemanatoare cu florile nucului
sau ale mesteacanului. Arinul negru creste pe terenuri umede, in zavoaie, in paduri
cu arboret amestecat.
Pentru uz medicinal se recolteaza frunzele verzi si scoarta, din care se prepara
pulbere, decoct si cataplasme.
Substanta activa importanta: taninul.
Intrebuintari. Preparatele din frunzele acestui arbore pot impulsiona activitatea
glandelor mamare. Potrivit unor observatii si studii recente, infuzia de frunze de
arin negru poate fi utilizata cu bune rezultate impotriva febrei si a inflamatiilor
gatului. Compresele cu frunze de arin negru sunt indicate si in tratarea abceselor,
reumatismelor, paraliziilor.

Imagini Arin negru:

Read More

Ardeiul iute (Capsicum annuum)

Denumire stiintifică: Capsicum annuum.
Prezentare. Ardeiul iute este o planta anuala din familia solanaceelor. Are o
talie redusa si o serie de particularităti care, uneori, uimesc. Florile ardeiului iute, mici
si numeroase, sunt grupate si au culoarea alba, rosie, galbena sau violeta. In mod
obinnuit, in culturile mari, ardeiul infloreste din iunie si pana in septembrie. Fructele,
binecunoscute tuturor din bucatarie si din farfuria cu mancare, sunt verzi, galbene sau
rosii.
O planta familiara, deci, celor mai multi dintre noi, dar care inca ascunde destul de
multe secrete. Utilizat in alimentatia curenta, ardeiul iute este, de exemplu, mai putin
cunoscut ca planta medicinala. In anumite conditii, ardeiul poate fi folosit chiar si ca
planta de ornament.
Pe langa valoarea sa alimentara indiscutabila, fructul ardeiului iute are si o valoare
medicinala semnificativa. Pentru uz medicinal, din fructul de ardei se prepara pulbere,
tinctura si chiar decoct.
Substante active importante: vitamina C in cantitate foarte mare, enzime, precum
si vitaminele A, B1, B2. Contine o substanta care-i da iuteala, numita capsicaina.
Intrebuinţări. Folosit drept condiment, ardeiul iute a ajuns sa fie pretuit, de-a
lungul timpului, si ca planta medicinala. Daca e folosit in cantitati moderate, ardeiul iute
regularizeaza digestia. Consumat in cantitati mai mari, ardeiul iute creeaza disconfort,
dar efectele purgative sunt insemnate. Se spune ca gargara cu decoct de ardei iute
ajuta la intarirea, la tonifierea, la revigorarea corzilor vocale. Remarcabila e tinctura
de ardei iute deoarece poate vindeca de etilism cronic (cate 10 – 30 de picaturi de
tinctura puse intr-un ceai amar, care se ia in loc de alcool). Ardeiul iute poate fi folositor
si in dureri reumatice, in afectiuni musculare – revigorand muschii supusi efortului.
Ardeiul iute este, de asemenea, antiinflamator si antiseptic si se foloseste si in bolile
de plamani, ca expectorant.
De retinut: ardeiul iute poate vindeca de etilism si tot ardeiul iute e cel care poate
da o noua viaţa coardelor vocale.


Imagini ardei iute

Read More

Arahidele (Arachis hypogaea)

Denumire stiintifica: Arachis hypogaea.
Denumire populara: alune americane, alune de pamant.
Prezentare. Arahida este o erbacee anuala, originara din America de Sud. Este
considerata ca fiind planta leguminoasa. Apartine familiei papilionaceelor. Inaltimea
acestei plante nu trece de 35 cm. Florile au culoarea galbena. Fructele, desi se
formeaza in partea aeriana a plantei, se coc in pamant.
Substante active importante: grasimi (in cantitate mare, aproape 50% din
continutul alunei), protide (de asemenea in cantitate mare – pana la 30%), numeroase
saruri minerale, vitaminele A, B1, B2, F, tanin.
Intrebuintari. Arahidele sunt deosebit de hranitoare. Proprietătile lor medicinale
nu sunt foarte importante, dar merita luate in seama. De pilda, consumul de arahide
impulsioneaza activitatea ficatului si a bilei. A fost evidentiata, de asemenea, contributia
compusilor din arahide la combaterea imbatranirii tesuturilor. Arahidele sunt un aliment
utilizat frecvent si cu bune rezultate in situatii de surmenaj intelectual, in oboseala
fizica accentuata, in facilitarea tranzitului intestinal. Sunt cunoscute si ca un factor de
calmare si reechilibrare a activitatii rinichiului. Uleiul de arahide este remarcat ca un
agent activ de reducere a colesterolului, contribuind astfel la profilaxia unor maladii
cardiovasculare.
Naturistii recomanda consumarea arahidelor in stare cruda, deoarece numai sub
aceasta forma calitatile lor nutritive, energetice si medicinale ramanand intacte.

Imagini arahide:

Read More