Bătrânișul (Erigeron canadensis)

Denumire știinţifică: Erigeron canadensis.
Prezentare. Bătrânișul  este  o  plantă  anuală,  erbacee.  Originară  din  America,
acum este prezentă în toată Europa. Invazia acestei plante în Europa a început încă din
secolul al XVII-lea. Face parte din marea familie a compozitelor. Frunzele bătrânișului
sunt  lanceolate,  iar  tulpina  ramificată.  Înflorește în lunile iulie, august și  septembrie,
florile  având  culori  diverse,  cum  ar  fi  alb-gălbui,  albastru,  liliachiu.  Crește,  ca  orice
buruiană  nedorită,  în  culturi,  dar și  pe  terenuri  părăginite,  pârloage,  pe  marginile
drumurilor, în liziere. Apare și în variantă cultivată, mai ales ca plantă ornamentală.
Pentru  uz  medicinal  se  recoltează  planta  întreagă,  o  importanţă  deosebită
având florile. Din buruiana numită bătrâniș se prepară infuzie și extract fluid, dar se
administrează și sub formă de suc proaspăt.
Substanţe active importante: o grupă de uleiuri esenţiale cu miros de chimen,
tanin, rășini.
Întrebuinţări.  Preparatele  obţinute  din  bătrâniș au,  în  primul  rând,  efecte
diuretice,  contribuind  la  eliminarea  acidului  uric.  Sunt,  totodată,  tonifiante.  Potrivit
specialiștilor,  uleiurile  esenţiale  obţinute  din  această  plantă  au  un  rol  deosebit  în
afecţiuni ale sângelui, determinând dezvoltarea globulelor albe. Ceaiurile de bătrâniș
sunt adevărate pansamente intestinale, contribuind, în caz de hemoragii, la refacerea
tractului  gastro-intestinal.  Totodată,  bătrânișul  combate  paraziţii  intestinali și  reduce
inflamaţiile care apar în sistemul urinar. Este indicat, de asemenea, în reumatisme și gută.
Notabilă  rămâne  contribuţia  sa  în  procesul  de  dezvoltare și  întărire  a
leucocitelor

Read More

Bănuţii (Bellis perennis)

Denumire știinţifică: Bellis perennis.
Denumiri populare: bănuţei, părăluţe.
Prezentare. Această  plantă  erbacee,  cunoscută  sub  numele  de  bănuţi  sau
părăluţe, ajunge până la maximum 15 cm în perioada de maturitate, fiind prezentă,
laolaltă cu alte ierburi și buruieni, mai ales pe fâneţe– de la câmpie și până la munte.
Face  parte  din  familia  compozitelor.  Frunzele  sunt  dispuse  într-o  frumoasă  rozetă.
Florile, adunate în capitule, sunt mici și rotunde, remarcându-se prin colorit, fiind albe
sau roșiatice. Datorită florilor sale, această plantă este cultivată și pentru decor.
În scopuri medicinale se folosesc florile și frunzele. Se prepară infuzie, tincturi,
se extrage un ulei. În practica medicinală se fac și comprese cu tinctură sau cu decoct de frunze și flori.
Substanţe  active  importante. Compușii  acestei  plante  sunt  puţin  cercetaţi.
Se știe doar că are în compoziţia sa o esenţă, care, se pare, este agentul medicinal
principal.
Întrebuinţări. Preparatele de bănuţi sunt un tonic pentru întregul organism, un
revitalizant  important.  Au, de  asemenea,  proprietăţi expectorante și  febrifuge  (reduc
frisoanele, febra), fiindși un diuretic rapid.
Utilizare– atât extern, cât și intern. Potrivit prof. dr. Ion Gherman, pentru uz intern
preparatele din bănuţi se folosesc în cazul migrenelor, iar pentru uz extern în cicatrizarea
rănilor. Totuși, lista afecţiunilor în care această plantă are efecte benefice este mult mai
lungă: dermatoze, furunculoze, traumatisme, reumatism, gută, insuficienţă hepatică și
renală, astm, laringită.
Potrivit marelui specialist Jean Valnet, ceaiul preparat din „bănuţi este recomandat
copiilor slabi sau care nu se dezvoltă”.

Read More

Bananierul (Musa paradisiaca; Musa sapietus)

Denumirea știinţifică: Musa paradisiaca; Musa sapietus.
Prezentare: Bananierul este o plantă anuală ce crește în zonele tropicale. Face
parte din familia musaceelor. Tulpina, ierboasă, poate ajunge până la opt metri înălţime.
Frunzele din vârful tulpinii sunt cu adevărat uriașe – pot avea și trei metri lungime. O
inflorescenţă de bananier ajunge, la rându-i, până la un metru lungime. Bananierul are
flori femele și flori masculine, bananele fiind produse de florile femele. Bananele sunt
grupate sub forma unui ciorchine cu circa 200 de fructe, având o greutate de 30– 40 kg.
După ce a rodit, planta moare, înmulţirea fiind făcută prin lăstarii de la rădăcină. Acești
lăstari sunt luaţi și plantaţi, înfiinţându-se astfel noi culturi de bananieri.
Pentru nevoi medicinale se poate utiliza planta în întregime. În mod curent se
folosesc  lăstarii,  rădăcinile,  florile  și,  bineînţeles,  fructele  atât  de  cunoscute  și  de
apreciate  de toată  lumea.  Din planta  de  bază,  ca și  din  celelalte  părţi,  de  altfel,  se
obţine suc, se prepară extracte, decocturi, infuzii. Prin arderea întregii plante se obţine
o cenușă, ce are și ea valenţe medicinale.
Substanţe active importante: bananele conţin protide, lipide și nu mai puţin de
67 de glucide. Aceste fructe tropicale conţin și săruri minerale, vitaminele A, B, C și E,
enzime.
Întrebuinţări. Se  spune  despre  banană  că  este  tot  atât  de  hrănitoare  cât și
carnea. Și, cu toate acestea, potrivit dr. Ovidiu Bojor, banana nu este un aliment complet
deoarece conţine puţine substanţe grase și azotate. Cu toate acestea, bananele au o
mulţime de aplicaţii medicinale. Cu excepţia celor bolnavi de diabet (care, totuși, pot
consuma flori fierte de bananier), banana poate fi consumată de oricine și mai ales
de către cei care depun efort fizic și intelectual susţinut. Cenușa obţinută prin arderea
plantei este folosită pentru calmarea durerilor de burtă, reglând activitatea din tractul
gastro-intestinal. Tot cu cenușă de bananier se tratează și crizele de ulcer. Extractele
de plantă se folosesc în afecţiuni cum ar fi diareea și dizenteria, cât și în tratarea unor
maladii ale sistemului nervos (isteria, epilepsia). Preparatele din rădăcinile bananierului
au acţiune tonică și antiscorbutică. Cu sucul de rădăcină se tratează blocajele urinare.
Sucul de flori de bananier îmbunătăţește situaţia persoanelor suferinde de dismenoree
sau menoragii. Banana este recomandată copiilor, fiind utilă în procesul de creștere, în
general, și mai ales în întărirea sistemului osos.
Bananele  au  calităţi  importante,  fiind  afrodiziace,  antiscorbutice,  diuretice,
laxative. Cu toate că sunt atât de hrănitoare și de accesibile, dr. Ovidiu Bojor afirmă că
bananele trebuie, totuși, consumate „cu discernământ”.

Read More

Bamele (Hibiscus esculentus)

Denumire știinţifică: Hibiscus esculentus.
Prezentare. Bama  este  o  plantă  anuală,  originară  din  India.  Aparţine  familiei
malvaceelor.  Se  cultivă  pentru  păstăile  sale  tinere,  păroase, dar și  pentru  seminţe.
Atât păstăile, cât și seminţele sunt folosite în alimentaţia oamenilor, fiind considerate
foarte nutritive.

Substanţe active importante. În păstăile de bamă se găsesc proteine, hidraţi
de carbon, săruri minerale, beta-caroten, vitaminele A, B, C și PP, mucilagii. Seminţele
sunt apreciate pentru conţinutul deosebit de bogat în proteine și grăsimi.

Întrebuinţări. Bamele sunt consumate datorită conţinutului lor bogat în substanţe
întotdeauna necesare organismului, dar și pentru unele efecte medicinale demne de
luat în seamă. Consumul de bame face bine suferinzilor de traheite, laringite, bronșite,
precum și bolnavilor cu deranjamente și infecţii gastro-intestinale.

Imagini:

Read More